1. În căutarea fericirii, Daniel Gilbert

Daniel Gilbert este un psiholog celebru. În căutarea fericirii este un volum ca niciun altul şi se distinge de alte cărţi care abordează subiectul controversat al fericirii, ce este ea şi cum o putem obţine.

Daniel Gilbert este convins că cei mai mulţi dintre noi nu avem habar ce ne face fericiţi. Se pare ca oamenii numai au impresia ca ştiu ce înseamnă fericirea pentru ei, dar în cele mai multe cazuri se înşală.

Conform autorului, în urma a numeroase studii şi cercetări întreprinse în anii de activitate, fericirea are prea puţin de-a face cu ceea ce ni se întâmplă. Ea depinde în cea mai mare măsura de perspectiva pe care o avem asupra lucrurilor.

1-in-cautarea-fericirii

2. Antifragil, Nassim Nicholas Taleb

Antifragil este înşesată de idei şi concepte care te vor face sa pui la îndoială toate lucrurile pe care le credeai. Taleb îţi va demonstra că tot ce-ţi inchipuiai, toate interpretările tale în ceea ce priveşte succesul sau progresul trebuie schimbate.

Una dintre teoriile pe care le elaboreaza este accea că pentru a sustrage avantaje din tot ceea ce numim dezordine, trebuie să devenim antifragili. Numai aşa vom beneficia de pe urma evenimentelor neanticipate.

2-antifragil

3. Negarea morţii, Ernest Becker

Potrivit lui Becker, deoarece omul este capabil să-şi conceptualizeze propriile experienţe, el este in acelaşi timp capabil să conceptualizeze incusiv non-existenţa. Cu alte cuvinte, moartea. Unica certitudine pe care o vom avea vreodată.

Se pare că abilitatea umana de a medita asupra vieţii, a pune întrebari şi imagina posibilităţi viitoare are avantaje si dezavantaje, deopotrivă. Darul de a ne imagina ce se află dincolo de viaţă poate fi un blestem şi o binecuvântare. Aceasta teamă de moarte ne face să depunem toate eforturile pentru a deveni nemuritori prin tot ceea ce facem, pentru a nu fi uitaţi prin.

3-negarea-mortii

4. Ultima prelegere, Randy Pausch

Ultima prelegere este una dintre puţinele cărţi care m-au făcut să plâng. Randy Paush a fost diagnosticat cu cancer pancreatic. Înainte de a muri, a scris o carte despre ce înseamnă cu adevărat să fii pozitiv. Ultima prelegere te va ajuta să-ţi dai seama că indiferent care este tragedia pe care o trăieşti, nu înseamnă că nu pot face o diferenţă pozitivă.

4-ultima-prelegere

5. Gândire rapidă, gândire lentă, Daniel Kahneman

Probabil ţi se întâmplă şi ţie să iei o decizie, importantă sau nu, şi imediat să te întrebi ce raţiune te-a împins s-o în acea direcţie. Gândire rapidă, gândire lentă te va ajuta să înţelegi cum funcţioneaza mintea şi, cel mai important, cum nu funcţionează. De asemenea, Daniel Kahneman îţi va demonstra că deşi ai o încredere de nestrămutat în propria judecata, de fapt, n-ar trebui.

5-gandire-rapida-gandire-lenta

6. Abatorul cinci, Kurt Vonnegut

Abatorul cinci, a lui Kurt Vonnegut, se înscrie pe lista cărţilor pe care vei vrea să le recitesti. Este unul dintre cele mai populare romane americane şi unul dintre cele mai influente romane ale autorului. Evenimentele se petrec în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când Billy Pilgrim este capturat şi încarcertat de trupele germane. Naraţiunea cuprinde episoade din viaţa protagonistului înainte şi după război. Billy poate parcurge timpul înainte şi înapoi, în acelaşi timp, însă în mod haotic.

6-abatorul-5

7. Străinul, Albert Camus

Camus a fost primul care a auzit, a trăit şi a scris despre drama unei vieţi pentru care e nevoie să lupţi pentru a-i da un sens, alături de o generaţie întreagă care a purtat stigmatul războiului, motiv pentru care absurdul este un subiect deosebit de popular în operele lui.

Pentru Meursault, protagonistul, totul este lipsit de însemnătate. Incongruenţa dintre felul în care el percepe lumea şi felul în care ceilalţi o percep şi se raportează la ea, îl determină pe erou să fie străin nu doar de tot ce-l înconjoară, ci şi de orice sentimente şi trăiri. Astfel, Meursault pare lipsit de o viaţă interioară, însă este foarte conştient de tot ceea ce se întâmplă în jurul său. El primeşte vestea morţii mamei sale cu seninătate, refuză deschiderea sicriului şi, cel mai important, nu plânge la înmormântarea mamei. Nimic nu are de fapt vreo importanţă în universul desincronizat al lui Meursault.

M-am gândit că mai trecuse o duminică, de bine, de rău, că mama era acum înmormântată, că aveam să-mi reiau lucrul şi că, pe scurt, nimi nu se schimbase.

7-strainul

8. Fără graniţe. Dezvoltarea personală şi lărgirea conştienţei,  Ken Wilber

Ken Wilber: Fără graniţe, este o carte care îţi va lărgi orizontul cunoaşterii şi al perceperii. Va schimba decisiv felul în care înţelegi şi îţi trăieşti viaţa. Autorul duce conceptul dezvoltării personale la un nivel de neimaginat până acum. Bazându-se pe studii de psihologie si religie orientală, autorul ne călăuzeşte spre o mai bună înţelegere a sinelui în raport cu lumea înconjurătoare şi o cunoaştere plenară.

 

8-fara-granite

www.openproconsult.ro/category/teacher-balthazar

 

Leave A Comment

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com