Un curs intensiv de parenting pentru părinţi* conştienţi şi hrănitori

Pentru ca vrem sa cream o lume in care unicitatea fiecarei fiinte contribuie la starea de bine globala!

Dacă eşti părinte

*conceptul de ”părinte” se referă la orice adult implicat în creşterea şi educarea copiilor

şi ajungi să te simţi iritat, rănit, depăşit de situaţie în anumite momente în prezenţa copilului, dacă eşti profesor, educator sau consilier, trainer sau coach şi vrei să susţii dezvoltarea sănătoasă a copiilor şi a familiilor lor

… atunci cel mai probabil ai nevoie să înveţi să priveşti dintr-o perspectiva înaltă nevoile fundamentale ale copilului.

Şi apoi poţi să descoperi cum să-i hrăneşti acele abilităţi constructive, sănătoase şi pentru el şi pentru ceilalţi.

Vom porni de la nişte principii dar nu ne vom bloca în teorie pentru că parenting-ul este viu precum copilul.

Nu vei primi reţete ci mai degrabă un mod nou de a privi copilul şi relaţia cu el şi mai ales o perspectiva sănătoasă din care să priveşti comportamentul copilului ca şi soluţie la provocările vieţii.

Nu vei primi sfaturi pentru că ştim că în tine există resurse (poate nedescoperite încă) de înţelepciune, deschidere, creativitate şi … IUBIRE.

 

CUI SE ADRESEAZĂ:

Părinţilor, bunicilor, asistenţilor sociali, consilierilor, psihoterapeuţilor, trainerilor, consilierilor de dezvoltare personală şi altor categorii profesionale care interacționează cu copii sau părinţi.

 

CÂND:

Sambată,     5 noiembrie, intre orele 09:30 – 16:30
Duminică,  6 noiembrie, intre orele 09:00 – 16:30
Vineri,       18 noiembrie, intre orele 17:30 – 20:30

 

INVESTIȚIE:

550 ron pentru plata integrală a programului
sau
210 ron pentru plata inainte de fiecare modul

Reduceri:

10% pentru fiecare persoană care se înscrie la recomandarea ta, în limita a 5 persoane
Participare gratuită pentru organizator grup de minim 10 persoane
10% pentru cupluri de părinți
16% pentru bunici activi în viața nepoților

 

Detalii suplimentare la office@alfredadler.ro

DESPRE FORMATORI:

Ramona Gherasim

Este mama a doi copii, psiholog, coach, trainer si formator NLP, membra a Centrului Adler din Romania, cu formari in psihopedagogia copiilor supradotati, art-terapie adleriana, mandale de lumina, terapie florala Bach, facilitator de constelatii sistemice si familiale, dezvoltare personala si coaching de grup, si o experienta de 10 ani in lucrul cu oamenii pentru crestere si dezvoltare personala.

 

Andi Beldianu

Este coach format ICF în cadrul Centrului Adler din România și este co-fondator al Centrului Adler.

Andi este formator în dinamică de grup, leadership și parentalitate, coach în supervizare, facilitator de training în parentalitate și coaching, licențiat în management financiar și management de proiect. Atât abordarea interdisciplinară cât și vasta experiență îi permit lui Andi să lucreze cu oameni din diverse culturi și contexte diferite. Andi este tatăl a doi copii.

LOCUL DERULĂRII CURSULUI:

Bucuresti, Centrul Adler, str. Nucului nr 6 (detalii complete la inscriere).

DETALII și ÎNSCRIERE:

Andi Beldianu, andibeldianu@alfredadler.ro, 0722.767.841
Ramona Gherasim, ramonagherasim@gmail.com, 0748.444.888

 

De ce merită să parcurgi acest modul? vezi mai multe aici:

https://centruladler.wordpress.com/workshopuri-cursuri/dezvoltare-personala/parenting

În plus, ai posibilitatea să te înscrii în

PRIMUL PROGRAM DE FORMARE PENTRU FACILITATORI DE PARENTING DIN ROMÂNIA

poți cere detalii la office@alfredadler.ro

 

Pentru că educaţia formală are nevoie de un fundament sănătos, pentru că educaţia în familie presupune integrarea calităţilor nu doar respectarea regulilor, pentru că nevoile fundamentale au nevoie să fie satisfăcute pentru ca potenţialul copilului să se manifeste dar mai ales pentru că:

VREI SĂ FACI DIFERENŢA ŞI SĂ CONTRIBUI LA CREŞTEREA NIVELULUI DE CONŞTIENTIZARE A PĂRINŢILOR ŞI EDUCATORILOR

Te invităm să te alături echipei pe care o formăm.

Sursa: http://www.alfredadler.ro

www.openproconsult.ro

 

Pentru inscrieri:

office@openproconsult.ro

Alexandru Paunescu

0746.606.396

 

Like & Share

 

Leave A Comment

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com